Terapia PRP (Platelet Rich Plasma)

Terapia de regenerare a pielii cu plasma proprie bogata in trombocite (plachete sangvine)

Este un tratament revolutionar datorita faptului ca stimuleaza capacitatea organismului de autovindecare si regenerare, ducand astfel la formarea de tesut nou, mai compact, mai ferm.


Tratamentul este IDEAL pentru:
- intinerirea si regenerarea pielii
- diminuarea ridurilor fine
- umplerea ridurilor profunde
- augmentarea buzelor
- refacerea fermitatii si imbunatatirea calitatii pielii de la nivelul gatului, decolteului si al mainilor
- cicatrici postacnee
- cicatrici postinterventii chirurgicale, posttraumatisme
- vergeturi sau plagi recente pentru a le grabi vindecarea
- prevenirea si tratarea caderii parului.

Ce trebuie sa stiu inainte de tratament?
- de evitat Aspirina si alte AINS pe o perioada de cateva zile inainte de injectare, pentru a reduce riscul de invinetire si sangerare la locul injectat.
- pacientii cu afectiuni cronice de sistem, lupus eritematos sistemic, porfirii, boli hematologice, neoplazii, boli metabolice, tratamente anticoagulante sunt exclusi pentru tratamentul cu PRP.

In ce consta metoda?
- recoltare de sange venos, care prin centrifugare duce la separarea trombocitelor (plachetelor sangvine ) de sange, rezultand astfel o plasma bogata in trombocite( PRP), concentratia obtinuta este mult mai mare decat cea din sangele original. Plasma obtinuta se activeaza si se injecteaza la nivelul zonei dorite cu un ac foarte fin. Trombocitele incep imediat procesul de reparare, elibereaza factori de crestere si asista celulele stem pentru regenerarea tesuturilor.









Ce trebuie sa fac dupa tratament?

- in primele 24 de ore dupa tratament pentru a reduce la minim riscurile de eritem, tumefactie (roseata/umflare), trebuie evitate exercitiile solicitante, expunerea excesiva la soare, solar, sau orice sursa de caldura, bauturile alcoolice.

Care sunt efectele adverse ale procedurii?

- inrosire (eritem)
- umflatura si invinetire la nivelul zonei de injecatre (echimoza plus o usoara tumefactie)
- prurit (mancarime) local.

Orice persoana intre 20 si 80 de ani, indiferent de fototipul pielii poate apela la aceasta procedura. Imbunatatirea tonusului si al texturii cutanate se produc continuu in decursul a trei saptamani de la injectare. Pentru consolidarea rezultatelor se poate efectua o noua reinjectare la 3 saptamani. Se recomanda pentru intretinere cam doua sesiuni pe an.

Aceasta terapie este o noua abordare care vine in intampinarea pacientilor ce doresc o metoda naturala, sigura pentru rejuvenarea cutanata, aceasta facandu se cu celule autologe (proprii).

Pentru a intelege valoarea terapeutica a acestei plasme bogate in plachete, este important sa intelegem componentele de baza din sange.

Sangele este format din:
- plasma
- globule rosii (hamatii)
- globule albe (leucocie)
- plachete (trombocite) responsabile pentru crearea cheagului de sange, care opreste sangerarea, activeaza repararea tesuturilor deteriorate prin formarea de tesut NOU, datorita eliberarii unor proteine bioactive, asa numitii factori de crestere.

De ce GLO-PRP?

O serie de companii au produs kit uri PRP,care, in general se bazeaza pe separarea trombocitelor din sangele propriu prin centrifugare. Recoltarea de trombocite se face de cele mai multe ori prin pipetare, dar aici exista riscul de re-amestecare.

Metoda GLOFINN are la baza tubul in doua parti, care este foarte convenabil, va fi deschis dupa centrifugare, astfel incat celulele rosii (hamatiile) din sange, raman in a doua parte detasabila a tubului, dupa care trombocitele sunt direct transferate intr o seringa utilizand o conexiune aparte. Aceasta metoda ca procedura, este mult mai simpla si mai precisa, fara pipetare suplimentara si fara teama de a pierde din trombocite sau de amestecare cu celelalte componenete sangvine. Deasemenea, e singura centrifuga care poate face si o a doua centrifugare, deci dubla, pentru un concentrat si mai mare de PRP.

Hepatitele determinate de agentii ITS

Agentii ITS (Infectii cu Transmitere Sexuala) care pot provoca hepatite sunt:
  • Virusul hepatitei B (HBV);
  • Virusul hepatitei A (HBA);
  • Citomegalovirusul (CMV);
  • T. Pallidum;
  • HIV (sindromul retroviral acut);
  • Virusul hepatitei C (HBC) etc.


Forme simptomatice:
  • astenie, anorexie, febra, icter etc;
  • eruptie urticariana, artralgii etc;
  • cresterea transaminazelor (ALAT, ASAT).
In situatia in care se suspecteaza transmiterea sexuala a hepatitei, se recomanda si consilierea si testarea HIV.
Hepatita virala B se transmite:
  • Sexual (in 30-50% din cazuri);
  • Parenteral (prin instrumentar medical, stomatologic si paramedical contaminat cu sange infectat; prin transfuzii de sange sau derivate de la donatori aflati in perioada de „fereastra” imunologica);
  • Perinatal (de la mama la fat);
  • Intrafamilial (prin contact cu sange/secretii)
Evolutia:
  • incubatie: 40-180 zile;
  • in 10-50% din cazuri evolueaza asimptomatic;
  • evolutia fulminanta in 1% din cazuri;
  • 1-25% dintre adulti devin purtatori cronici (90% daca infectia se produce perinatal sau la copiii mici);
  • complicatii: hepatita cronica, ciroza hepatica, carcinom hepatocelular.
Evaluarea si tratamentul bolnavilor se efectueaza in serviciul de boli infectioase. Formele cronice pot beneficia de tratament antiviral. Bolnavii vor fi consiliati sa-si protejeze contactii sexuali (prezervativ, etc.) pana cand devin neinfectiosi sau partenerii lor sunt vaccinati cu succes.
Imunizarea nou-nascutilor din mame HbsAg pozitive (HBIG, 200 UI la nastere, vaccinare); se practica vaccinarea tuturor nou-nascutilor. Daca nu este posibila vaccinarea universala (recomandata de OMS), se recomanda vaccinarea categoriilor cu risc crescut: prostituate, bolnavi cu ITS recenta, cei cu un partener sexual HbsAg pozitiv, persoane cu parteneri sexuali multipli, persoane care utilizeaza droguri intravenoase, barbati homosexuali.
Hepatita virala A se transmite:
  • Pe cale fecal-orala (prin maini murdare, apa si aliente contaminate);
  • Sexual (in special la barbati homosexuali).
Evolutia:
  • incubatie: 15-45 zile;
  • de obicei benigna, nu se cronicizeaza;
  • risc de complicatii severe la cei coinfectati cu HCV sau HIV.
Tratament suportiv. Contact posibil in ultimele 14 zile: imunizarea pasiva (imunoglobuline standard: 0,02 ml/kg i.m., max. 2 ml.). obligatoriu se respecta regulile de igiena si se recomanda vaccinarea urmatoarelor categorii: persoane care utilizeaza droguri i.v., barbati homosexuali, tinerii strazii.
Hepatita virala C se transmite:
  • Parenteral (prin sange contaminat sau utilizarea de instrumentar medical si paramedical contaminat, inclusiv prin administrare de droguri i.v.);
  • Sexual (dar mult mai rar decat hepatita B; se apreciaza ca riscul este de aproximativ 0,2-2%/an);
  • Perinatal (de la mama la fat); riscul este sub 5%.
Evolutia:
  • incubatie: 4-20 saptamani;
  • in peste 80% din cazuri evolueaza asimptomatic;
  • 50-85% dintre adulti devin purtatori cronici;
  • complicatii: hepatita cronica (80% din cazuri), ciroza hepatica, carcinom hepato-celular.
Imnizarea pasiva nu este utila. Formele cronice pot beneficia de tratament antiviral. Desi calea sexuala este secundara in transmiterea infectiei, consilierea in vederea folosirii metodelor de reducere a riscului de transmitere a infectiei este utila.
La orice bolnav cu ITS trebuie sa se aiba in vedere si posibilitatea coinfectiei cu virusul hepatitic B.

Condiloamele acuminate

Sinonime: vegetatii veneriene, veruci genitale.
Condiloamele acuminate sunt leziuni nedureroase produse de papiloma virusurile umane (PVU) – agenti patogeni transmisi frecvent pe cale sexuala. Nu determina complicatii severe cu exceptia situatiei in care genereaza obstructie mecanica. Indepartarea leziunilor nu inseamna vindecarea infectiei. Nu exista nici un tratament complet satisfacator.


Partenerii sexuali trebuie si ei examinati pentru depistarea condiloamelor acuminate. Pacientii cu condiloame anogenitale sunt contagiosi pentu partenerii lor sexuali. Utilizarea prezervativului reduce transmiterea, dar nu o previne complet, fapt demonstrat de prezenta frecventa a leziunilor suprapubiene. Factorii de risc pentru transmitere sunt: numarul partenerilor sexuali, frecventa contactelor sexule, fumatul.
Transmiterea perinatala este rara; atunci cand se produce determina papiloame laringiene sau leziuni genitale. Aparitia de condiloame genitale la un copil dupa varsta de 2 ani poate reprezenta un semn de abuz sexual si trebuie investigat ca atare.
Infectia cu PVU poate produce mai multe tipuri de leziuni:
  1. Condiloame ano-genitale.
  • Condiloame acuminate. Afecteaza mucoasa genitala si tegumentele perigenitale. Pe mucoasa apar ca mici formatiuni papuloase roz-rosiatice, nekeratozice, care datorita maceratiei capata un aspect albicios. Cresc progresiv in numar si dimensiuni si devin vegetante, “conopidifome”. La barbati afecteaza santul balano-preputial, inelul preputial, glandul, si mai rar teaca penisului, meatul urinar si uretra terminala. La femeie se localizeaza in introitul vaginal, pe labii, si in mai mica masura, in portiunea profunda a bazinului. Dezvoltarea condiloamelor este favorizata de sarcina si de deficitele imunitare. Ele pot involua spontan, dar recidiveaza frecvent si pot persista mai multi ani.
  • Condiloamele plane ale colului uterin. Afecteaza colul uterin si sunt dificil de observat.
  • Condilomatoza giganta (tumora Buschke-Lowenstein). Este o forma tumorala, agresiva de condilomatoza, cu invazivitate locala, dar bine-diferentiata si fara potential metastazant.
  • Papuloza bowenoida. Se prezinta ca leziuni papuloase multicentrice, izolate sau confluate, de culoare roz, violacee sau bruna. Suprafata lor este neteda sau mamelonata, uneori leucokeratozica. Apare mai ales la adultii tineri si se localizeaza pe penis si pe vulva.
O mica parte (1-2%) dintre cei infectati cu PVU au manifestari clinice vizibile. Majoritatea pacientilor cu condiloame genitale (90%) sunt infectati cu tipuri neoncogene de PVU. Cu toate acestea este recomandabil ca pacientele cu condiloame sau cele cu parteneri avand condiloame sa fie consultate de un ginecolog si sa efectueze un examen Papanicolau.
Alegerea metodei terapeutice depinde de mai multi factori: numarul, marimea si localizarea anatomica a leziunilor, costul, preferintele pacientului sau ale medicului si posibilele efecte adverse.
Condiloamele au potential recidivant, cu frecventa maxima a recidivelor in primele luni de la initierea tratamentului. Nici o metoda de tratament nu este semnificativ superioara alteia.
Este recomandabil ca pacientii sa fie informati despre potentialul recidivant al bolii precum si despre optiunile terapeutice disponibile si sa fie implicati in alegerea metodei de tratament.